Pentru tine

De obicei nu laud. Ei, dar de data asta, nu o sa-mi mai taca gura. Si spun asta pentru ca sunt gata sa tip in gura mare, desi acum doar bat in taste, ce noroc mare am. De vreo juma' de an incoace! Ti-am spus ca nu voi mai scrie despre tine pe blog. Si scriu, totusi! De cand mi-am facut blog-ul, am scris si de bine, si de rau, am laudat, am criticat, am prezentat, am reflectat, am comentat. Acum, exclud orice element extern si iti inchin un discurs cap-coada. Am mai facut-o si alta data, o voi mai face si cu alte ocazii.

O dupa-amiaza de iulie, data o tinem pentru noi, s-a transformat in cea mai frumoasa dupa-amiaza din cate au fost plamadite in Univers. Si daca ar fi sa transbordez iesirea de pe coridorul intunecat la lumina secretariatului in care te aflai si m-ai fulgerat cu privirea in paradigma existentei mele, ar fi cam 24 de ani de orbecait printr-un tunel intunecat si o iesire la lumina calda. M-am uitat la tine, ma fixai din privire, stop-ul existentei fara rost de pana atunci. Gata! M-am nascut! Am intrat in vorba cu tine, ne-am remarcat si din mersul masinii, tu pe trotuar fiind, nu iti mai dadeam pace. Aveam pseudo-relatii amandoi, pe care le-am aruncat la cosul de gunoi al vietii fara sa clipim. Nu ne permitem nici acum sa clipim, pentru ca pierdem secunde pretioase din contemplarea celuilalt. Ti-am spus-o prima data seara, pe o banca, la briza racoroasa a apei din fata noastra. Cand ti-am zis, te-ai uitat ciudat la mine, neincrezatoare - cum puteam sa afirm un lucru atat de important dupa doar o saptamana. Ei, asta simteam inca de atunci! Si ti-am spus-o, nu aveam de ce sa ma feresc. Te iubesc!

Te-am suparat mult, inca te mai supar din pacate, desi nu imi doresc asta nici in cel mai negru gand, m-ai suparat si tu, ne-am suparat si din lucruri superficiale. Greselile - gata, la cos cu ele! Ma doare cand te vad suparata, cand te supar, cand nu comunicam, cand sunt departe. Sa ramana intre noi ce ne dorim. Sa ramana intre noi fix zero milimetri, sa te vad cu un zambet sagalnic pe chip. Si am ajuns la chipul tau... Stiu ca ai talent la desen, dar oricat har s-ar putea cerne dintr-o pensula, este de netagaduit ca a ta infatisare a fost descrisa detaliu cu detaliu de forte divine. Doi ochi caprui, care fug dintr-o parte intr-alta si rapesc armate de inimi si-au fixat tinta asupra mea. Nu sunt nebun, nu m-am impotrivit. Doua globuri albe, cu miez sculptat in exoticul tec, inconjurate de gene numai bune de sarutat. Dar sarutul nu are gust mai minunat ca atunci cand ma binecuvantezi cu buzele tale, neamuri de sange (daca sange ar fi in capsuni) cu dulceata de capsuni. Parul tau se confunda cu o mare de fire despicate din rodii, cu esenta extrasa din tulpina de arbore de matase.

Mai jos, nu ma satur de atins si sarutat. Ii lasam pe ceilalti doar sa banuiasca, iar noi ne vom bucura in continuare.

Tu esti motivul pentru care ma trezesc in fiecare zi, care ma face sa merg mai departe, care ma face fericit, care ma rupe de realitate si ma duce in al noualea cer, care ma aduce cu picioarele pe pamant, care imi da energie sa trec peste greutati, care ma face sa caut si alte solutii decat cele ce apar intr-o prima faza, care mi-a spart un lacat de nepatruns pana in urma cu o jumatate de an. Stiu ca s-ar putea sa te sufoc din cand in cand, nu vreau asta, poti sa ma tragi de maneca atunci cand se intampla. Sunt multe de spus, multe ti-am spus deja si multe iti voi spune, voi incerca sa cuprind tot ce simt pentru tine in cuvinte, in enunturi, in discursuri.

Te iubesc, Alexandra!