Cel mai iubit...
Astăzi, te-am văzut pentru ultima data in carne si oase, am plâns, dar voi adormi cu cel mai frumos gând - de fiecare data când voi privi cerul, te voi vedea la față. Te-am cunoscut un sfert de secol, prea puțin pentru cât as fi vrut. M-ai ajutat enorm in tot acest timp si astăzi mi-am dat seama ca îmi vei fi alături in continuare, deși te-ai mutat de la noi. Expresia din urmă am auzit-o astăzi, la slujbă, o slujbă unde mi-am întărit ideea pe care o aveai și matale despre preoți. Ai dreptate!
"Cei mai buni pleacă primii" - am auzit la serviciu, când le-am spus. Ei nu te cunoșteau, dar ce bine au spus! Colegii cu care ai lucrat au avut numai cuvinte de lauda la adresa matale . Doamne, cât de mult ai fost apreciat! Sunt mândru! Iar discursul din biserică a fost fără seamăn! Toți te iubim!
Și ne iubești la fel sau poate chiar mai mult! Ai plâns întruna odată cu cerul de când ai ieșit. Doar după ce ai ajuns pe pat, te-ai oprit! Și te-ai înseninat, s-a uscat pământul și ai lăsat liberă luna. Dar cât de rău ți-a mai părut că te-ai mutat! Grindina și rafalele de vânt ne-au arătat-o! Și nouă ne-a părut la fel de rău! Și în sufletele noastre, este grindină și vijelie. Doar un gând ne dă speranță - vei fi cu noi, cu fiecare dintre cei dragi, in orice moment. Nu mai stăm de vorbă o oră la o lună sau două, ne sfătuim permanent!
Știu că nu ai vrut să pleci! Nici noi nu am vrut! Ai oprit și mașinile în loc! Nu a dispărut simțul șăgalnic. Am început să îți scriu la singular, apoi la plural, pentru că mi-am permis să îți comunic ceea ce crede toată lumea despre tine. Acum, revin la mine. Îmi doresc din tot sufletul să fii mândru de mine! Și, da, plâng și când scriu asta!
"Hai, măi, Răzvan..." - așa îmi spuneai mereu când intram în casă la matale. Tataia, știu că ești aici! Îți mulțumesc!
PS: Urăsc un singur lucru - moartea!